Asumarea responsabilităţiiOamenii puternici sunt cei care înving. Mult timp am căutat să înţeleg ce anume face distincţia între un om puternic şi un om slab. Corectitudinea, curiozitatea, încrederea. Dar cred ca cel mai important lucru este asumarea responsabilităţii.

Asumarea responsabilităţii presupune în primul rând acţiune. A face ceea ce trebuie.

Suntem pasivi şi în general suntem obişnuiţi cu o anumită stare de expectaţie. Cel mai bine dintre toate lucrurile ştim să aşteptăm. Începem din copilărie, când o aşteptăm pe mama sa facă pentru noi. Apoi în adolescenţă, când aşteptăm ca celălalt să facă primul pas. Maturi fiind, aşteptăm de cele mai multe ori să găsim un serviciu mai bun.

Şi ştim să protestăm. Ştim exact ce nu vrem. Cârcotim mereu, indiferent de ceea ce ni se oferă. Pentru că a cârcoti este cel mai uşor lucru. Abia când începem cu puţină acţiune, când ne implicăm personal în proiecte, vedem că toate greşelile pe care le comentăm cu atâta uşurinţă se încadrează în normalitate.

Acţiunea ne deschide ochii şi ne face mai permisivi, mai îngăduitori. Mai puternici în faţa cârcotaşilor, a celorlalţi, pasivii, care nu au simţul acţiunii, ci doar al criticii.

Ne-am transformat în timp. Omul activ, luptător pentru supravieţuire, s-a transformat în omul de consum, care a inventat servicii şi produse care sa facă munca pentru el. Am pierdut acel simţ al acţiunii, al implicării.

Asumarea responsabilităţii apare cel mai des ca o scuză a unui eşec. Trăim într-un iureş şi viaţa nu ne oferă numai părţi bune. Trăim din / cu regrete. Mereu ne roade îndoiala unui „poate”. Şi aceste îndoieli ne trag înapoi, ne fac nesiguri, indecişi, temători.

Stările noastre ne domină şi evităm din comoditate să le conştientizăm. Ajungem acasă stresaţi de proiectele nefinalizate şi căutam motive de ceartă pentru a ne revărsa furia. Sau suntem foarte obosiţi şi brusc luăm toate lucrurile foarte personal.

Asumarea stărilor şi acţiunilor proprii este o victorie asupra noastră înşine. Un om puternic va avea tăria să spună întotdeauna: ok, am greşit, a fost responsabilitatea mea şi am dat greş. Recunoaşterea greşelii aduce tăria de a trece mai departe. De a nu lăsa în trecut probleme nerezolvare care ar putea trage înapoi. Recunoaşterea şi asumarea greşelilor aduce automat străduinţa reparării lor. Conştientizarea şi nerepetarea. Învăţarea.