Numele meu este Cătălin Cătană, sunt din Tîrgu-Mureş, membru al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, şi fac parte din echipa de traineri din cadrul proiectului. 

De ce voluntariat (tema cursului pe care îl voi susţine în cadrul proiectului)?

Am avut oportunitatea sa devin membru într-o organizaţie de tineret bazată pe voluntariat de la vârsta de 17 ani. Sunt membru al aceleiaşi organizaţii şi astăzi, după 11 ani de zile. În toţi aceşti ani m-am gândit la un singur lucru…

Cum ar fi fost dacă aş fi descoperit această organizaţie mult mai devreme, la fel ca şi alti prieteni? De ce nu am ştiut de această posibilitate mai devreme? Nu pot să îmi răspund foarte clar la aceste întrebări, în schimb, ceea ce pot să fac este să ajut copiii implicaţi în proiectul “O şansă europeană pentru copiii români” să descopere mult mai devreme decât mine fascinanta lume a voluntariatului.

 Am crescut implicat activ ca voluntar, mi-am completat educaţia primită prin formele de învăţământ primar şi superior cu educaţiea non-formală de care am avut parte prin diferitele proiecte la care am luat parte, mi-am cizelat caracterul prin activităţile de voluntariat la care am participat. Am avut posibilitatea să cunosc culturi şi civilizaţii diferite, mi-am făcut o reţea de prieteni în ţară şi nu numai. M-am format professional şi mi-am descoperit vocaţia de formator în cadrul organizaţiei de voluntariat din care fac parte.

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care încă activez ca voluntar, pentru care susţin voluntariatul şi educaţia copiilor şi tinerilor în acest sens şi acest lucru vreau să îl transmit prin cursul ce îl voi susţine.

Cursul îşi propune să ofere beneficiarilor, copii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, posibilitatea de a experimenta diverse activităţi interactive ce au ca obiectiv dezvoltarea lor pe cele 5 arii de dezvoltare, fizic, intelectual, afectiv, spiritual şi social.

Activităţile sunt gândite pe tema voluntariatului şi orientate spre tema generală „Oraşul ideal”.

Voluntariatul este o experienţă personală şi poate fi văzut altfel de fiecare dintre noi, în funcţie de ceea ce ne place şi de ceea ce facem. Există mai multe definiţii, însă, pentru a înţelege voluntariatul, cea mai bună metodă este experimentarea propriuzisă.

Pornind de la această idee, activităţile propuse doresc să introducă copiii în lumea voluntariatului, să educe înspre formarea acestora ca cetăţeni responsabili care se dezvoltă personal şi profesional prin implicarea lor activă, în comunitatea locală.

Tema cursului fiind voluntariatul, participanţii vor experimenta prin joc şi joacă implicarea activă în programul educaţional al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României –  organizaţie non guvernamentală bazată pe VOLUNTARIAT, ce oferă un program educaţional, desfăşurat printr-o metodă specifică, pentru copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 7 şi 21 de ani.

Ca metodă de lucru se vor folosi câteva elemente specifice:

  • învâţarea prin acţiune (learning by doing),
  • lucrul în grupuri mici (4-8 persoane),
  • cadrul simbolic (activităţile vor fi prezentate atractiv şi vor desfâşura având la bază o poveste),
  • natura (activităţi desfăşurate în aer liber),
  • sprijinul adult (activităţile se vor desfăşura sub coordonarea şi îndrumarea adulţilor prezenţi).