DSC_1381

În toate societăţile au existat şi vor exista legături între părinţi şi copii, mamele se ocupă în special de copii la vârste mici, în toate societăţile copiii vor considera părinţii responsabili de necesităţi, reuşite şi insuccesele lor. Relaţiile între părinţi şi copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la bază statuarea comunicării în care se realizează un model, un pattern de conduită. În cadrul acestor relaţii părinţii încearcă şi de multe ori mulţi dintre ei reuşesc să socializeze copiii, contribuie la modificarea şi perfecţionarea stilului de interrelaţionare din copilărie; ambele părţi ale ecuaţiei au nevoie de deprinderi, abilităţi sociale pentru facilitatea intercomunicării.

Există desigur studii privind forma şi mărimea familiilor, există studii privind familiile dezorganizate, influenţa divorţului asupra atmosferei şi formării trăsăturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetări privind copiii adoptaţi, privind copiii aflaţi în plasament familial, privind cupluri cu sau fără copii – pentru a enumera doar câteva din cele mai frecvente preocupări în domeniu.

Dacă în timpul copilăriei părinţii sunt cei care iniţiază efectiv copilul în stabilirea relaţiilor în familie, extinse apoi la grupul de joacă, în timpul adolescenţei părinţii nu mai reuşesc să supravegheze minorii decât cu mare dificultate. În copilărie procurarea de jucării, alimentaţia, curăţenia, conversaţia reprezintă apanajul exclusiv al adultului. În adolescenţă, tinerii aspirând la un alt statut decât cel de „copil” se împotrivesc dorinţei părinţilor de a nu întârzia, de a avea grijă deosebită pentru studiu, de a nu intra în relaţii cu persoane rău intenţionate, periculoase, de a nu-şi crea şi adopta modele „facile”. Părinţii vorbesc şi transmit enorm copilului în perioada micii copilării, ei învaţă efectiv să vorbească, să participe la dialog. Copiii pun întrebări la care părinţii încearcă să răspundă, ei ar trebui să ofere răspunsuri cât mai adecvate dezvoltării psihice a copilului. În adolescenţă, centrul de greutate al comunicării se deplasează de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi şi prieteni. În perioada furtunoasă, frumoasă şi tumultuoasă, plină de mari inegalităţi psihosociale, tânărul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fără să comunice nimic adultului şi cel mai adesea părinţilor.