Zona de confort

Cu toții căutăm confortul. Atunci când îl găsim îl lăsăm cu greu din mână. Ne ținem strâns de el ca și cum l-am prins pe Dumnezeu de picior. Și poate chiar l-am prins. În confort evoluția noastră e zero pentru că stăm pe loc. Când ieșim din zona de confort intrăm într-o zonă de necunoscut, de confuzie, nu știm ce-o să găsim și ne încearcă frica… Ne e atât de frică încât uităm natura noastră divină și conexiunea noastră cu sursa. Ne lăsăm dominați de modele de gândire moștenite din familie sau societate sau suntem sclavii propriilor noastre întâmplări pe care le-am interpretat ca fiind nefericite.

Drept urmare ne consumăm energia să fim conformi cu cele învățate de la părinți sau societate, să fim un copil bun, să fim un părinte vrednic, să fim șef sau subaltern model. Ocolim cu grijă ceea ce în trecutul nostru ne-a dus la „dezastru”. Ocolim cu grijă ceea ce ne scoate din zona de confort.

Ai putea zice că acesta este o luptă pentru a lăsa în urmă modelele nefuncționale ale moștenirii trecutului și cele de natură individuală. Nu luptăm pentru că lupta în sine creează rezistență. Avem nevoie de o invitație la trezire, la gândire cu propria noastră minte, propriul nostru suflet, propria noastră inimă.

Să ieși din zona de confort, din modele trecutului, înseamnă de exemplu să mergi la un părinte să-i spui că îl iubești indiferent dacă împlinești sau nu o nevoie a acestuia. Sau ai putea să mergi la copilul tău să-i spui că ești acolo ca să-i împlinești nevoile primare și că pentru orice dorință tu nu poți decât să-i creezi un context în care el să poată să și-o împlinească prin forțe proprii. Și e ușor să faci oricare dintre aceste lucruri fără să-ți asumi consecințele cereri tale.